Finaluri

Patronul tău pune mâna pe cristal și războiul se termină. Tăcerea nu se mai întinde și, încet, vremea moartă se ridică.

Lămpile de pe Vârf ard mai tare ca niciodată. Docurile rămân întunecate. La gura râului, un funcționar îți scrie numele în registru — cu cerneală neagră acum — chiar înainte să-l treacă pe următorul datornic de la coadă pe listele Plebeilor.

Pui Așchia în inimă și comanzi tu însuți Cisterna. Fiecare lampă din lume îți răspunde acum ție, iar tu hotărăști care ard.

Îți spui că vei fi mai drept decât a fost Coroana. Contracurentul îți spune același lucru, în fiecare noapte, cu o voce care seamănă tot mai mult cu a ta.

Spargi cristalul, iar mana cerului se întoarce acasă. Cade ca o ploaie caldă peste Front, peste Ținuturi, peste Munte.

Luminile cartierelor de jos revin primele. La docurile de pe râu, pentru prima dată de când își amintește cineva, lămpile se aprind singure.